Asigurarea "Casa Plus" - un mare minus

   Dacă nu mă înşel, cu vreo trei ani în urmă devenise obligatorie poliţa de asigurare a locuinţelor. Nu intru în detalii, că pierd timp şi spaţiu. Ca şi RCA-ul (Răspundere Civilă Auto), asigurarea locuinţelor ar fi fost plină de intenţii bune din partea Statului, care ar fi dorit să vină în sprijinul celor loviţi de capriciile naturii. Au fost voci pro şi contra legii respective, iar fiecare tabără îşi susţinea mai mult sau mai puţin argumentat punctul de vedere. Nu trebuie omisă nici masa celor care au refuzat să încheie o astfel de asigurare nu pentru că ar fi fost scumpă, ci din simplul motiv că era prea obligatorie, adică un soi de revoltă personală împotriva unui demers rudă cu abuzul. 

   Cu câr, cu mâr, după o serie lungă de negocieri cu tot felul de bănci ce ar fi urmat să acopere pagubele cetăţenilor, asigurarea obligatorie a locuinţelor în cazul dezastrelor naturale (PAID) a ieşit pe piaţă. Dacă cetăţeanul, bizonimea ţării, avea să devină "obligat" să-şi asigure coşmelia, de o părere diametral opusă aveau băncile, care nu aveau niciun interes să fie "obligate" să plătească, mai ales că doi ani de inundaţii au făcut ravagii în România. Compromisurile făcute ulterior n-au mai mirat pe nimeni. Odată depăşite frecuşurile negocierilor, băncile erau deja pregătite cu strategiile de marketing, oferind clienţilor şi alte beneficii pe lângă ceea ce legea prevedea în enunţul său. Astfel că, pentru o minimă majorare de cost, casa îţi putea fi asigurată nu doar împotriva dezastrelor, ci şi împotriva...dezăstruţelor. Un astfel de pachet se numeşte "Casa Plus" şi este oferit de o cunoscută bancă ce activează în ţara noastră de ceva anişori. Nu-i voi da numele, ci doar renumele:

   Ei bine, m-am fript cu această eroare de pe piaţa de asigurări în urma unei...inundaţii. Vecinii n-au avut nicio vină în toată povestea asta, fiind vorba de o casă la curte, a părinţilor. Dacă tot era chestia cu obligativitatea în vigoare, mama mea a considerat că n-ar fi o gaură în cerul bugetului dacă am mai adăuga câte ceva, căci, nu-i aşa?, prudenţa ar fi mama înţelepciunii. Zis, făcut şi semnat o poliţă "Casa Plus", definită pe site-ul asigărătorului astfel: "Este o asigurare complexă, tip umbrelă, acoperind o gama extinsă de riscuri." Nu le înşir pe toate, dar, credeţi-mă, sunt multe. 

   Ironia a făcut ca acest "tip de umbrelă" să devină o glumă proastă anul trecut, când o ploaie teribilă în Bucureşti a pătruns în subsolurile multor imobile, fie case, fie blocuri. Am păţit-o şi noi. În fosta pivniţă a casei, reamenajată şi transformată în spaţii de servicii, apa depăşea 20 - 25 cm. Practic tot ce era depozitat acolo făcea pluta pe spate în bazinul olimpic. După o lungă operaţiune de asanare cu găletuşe şi borcane, am evaluat pagubele. Nasol! A fost momentul în care ne-am adus aminte de "umbrela" asigurantă. 

   În prima etapă, procedura a fost simplă. A venit un agent constatator, cu multe formulare şi cu un aparat foto, puţintel cam complicat pentru priceperea utilizatorului. A urmat şi o a doua etapă, telefonică, în care au fost solicitate nişte date omise de către constatator. În cea de a treia etapă a trebuit să găsesc o cale prin care să le remit o copie după un document. Având la îndemână doar trei variante: deplasare personală şi fizică până la sediul lor, fax sau e-mail, am ales-o pe cea specifică secolului nostru, al XXI-lea, adică e-mailul. Tevatura nu s-a oprit aici. Tot via telefon a trebuit să răspund la un adevărat interogatoriu, pentru fiecare reper declarat că ar fi suferit daune (atenţie, confirmate foto!), cum ar fi:

- Cortul (un cort de 4 persoane, cumpărat din Cehia pe vremea când băteam cărările munţilor) din ce an de fabricaţie este, care a fost valoarea de cost şi dacă mai există factură. 

- Mocheta (am spus că subsolul a devenit spaţiu pentru lucru) din ce material este (???), ce suprafaţă avea, dacă a fost lipită şi dacă mai există factură.

    Bref, ce mai tura-vura! Ceea ce nu mai putea fi argumentat cu factură, după atâţia ani, s-a dus pe apa sâmbetei (ca să mă păstrez în nota umedă), iar pentru aparatura electrică şi electro-casnică aveam la îndemână varianta unui service autorizat, care trebuia să-mi elibereze factură şi chitanţă pentru fiecare reparaţie, pe care trebuia să o plătesc direct şi personal. Era cât se poate de clar că totul devenea o şaradă. Mama nu ar fi putut susţine anticipativ costurile unor reparaţii, iar ei nu erau dispuşi să plătească în avans nicio leţcaie. În schimb, mi-ai înseninat ziua spunând că pentru reparaţii (linoleum, mobilier, zugrăvit etc) au nişte grile pentru calculul despăgubirilor aferente. Această ultimă discuţie a avut loc anul trecut (2012), în luna octombrie.

   După o lungă (dar previzibilă) tăcere, poştaşul a lăsat în cutia de scrisori o hârtiuţă. Mică, galbenă şi urâtă, mâzgălită de un scris din care am înţeles doar "Prioripost". Ce să fie, ce să fie? La Poştă aveam să aflăm expeditorul: Omniasig - Vienna Insurance Group, care, după un an de zile, avea să ne comunice:

"Conform art 3.1.7 (chestie pe care o citeam întâia dată - n.a) din condiţiile generale privind asigurarea locuinţelor Casa Plus.....Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru infiltraţii, prin care se înţelege pătrunderea în clădiri, din sol sau prin acoperişuri, terase sau pereţi, prin capilare sau gravitaţie, prin pori, neetanşietăţi şi fisuri/crăpături/alte deschizături (excepţie când acestea din urmă s-au produs de riscuri asigurate) a apei, producând umezirea, pătarea sau igrasierea pardoselilor, tavanelor sau pereţilor clădirilor/construcţiilor." Finalul înştiinţării pune punctul pe un "i" la care doar un prost mai putea spera: "Având în vedere cele menţionate mai sus, vă informăm că evenimentul avizat pe poliţa de asigurare....nu este acoperit, prin urmare nu există posibilitatea acordării despăgubirii în acest caz"

    În concluzie, ei s-au spălat pe mâini de orice obligaţie. A plouat, ei şi? De ce a trebuit să ajungă apa aia taman în casa ta? Pentru că a fost plină de găuri şi neetanşă. Dacă ai fi trăit într-un submarin, ehei!, altă poveste. Noi te-am păcălit cu asigurarea, natura cu ploaia, iar casa cu fundaţia. Punct!

   Mda, ar fi punct. În fond, zilnic, zeci de români sunt traşi pe sfoară cu tot felul de poliţe asiguratorii. RCA-uri au umplut spitalele de nebuni cu păgubiţii accidentelor rutiere, bolnavi ce s-au căutat de sănătate pe cardurile de asigurare au ajuns să regrete că Dumnezeu n-a fost milostiv cu ei, iar cei ce şi-au văzut gospodăriile înghiţite de furiile naturii îşi strigă disperarea sub cerul liber. Forul suveran, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), adică tocmai cerberul ce ar trebui să apere cetăţeanul de anomaliile în cauză, doarme în bocanci de ani buni. Ba chiar are un somn atât de liniştit, cum nu vă închipuiţi. La CSA sunt salarii imense, fabuloase de-a dreptu'. Sunt banii Statului, sunt contribuţiile bizonilor, care, în plus, mai plătesc şi cu pielea de pe ei. Asigurătorii sunt nestingheriţi de liberi să facă ce vrea rânza lor. Sunt deasupra oricărei legi, oricăror canoane. Are rost să ne întrebăm la ce cifre se ridică preţul tăcerii şi neimplicării? Dacă vă ţin neuronii, încercaţi!

   Eu doar am relatat o experienţă personală. N-am idee care va fi atitudinea dumneavoastră pe viitor, însă, personal, nu voi rămâne impasibil. Voi începe cu ceea ce-mi este la îndemână. Deşi îmi făceam asigurările de călătorie la cei cărora nu le voi mai pomeni numele până îi văd în faliment, m-au pierdut de client. Indiscutabil, "Casa Plus" am demolat-o definitiv din memorie.

   Nu o fi mult pentru ei, dar, cu siguranţă, au câţiva fraieri mai puţini la ghişeu.