vineri, 24 iunie 2016

Acoperiţi-vă cu prudenţă, să nu vă trăsnească dulgherii şarlatani



   Prin cartierele bucureştene unde casele şi vilele au răzbit vremurilor demolatoare şi-a făcut apariţia de un timp încoace o nouă tagmă de meseriaşi, ce umblă din poartă-n poartă, cu vorbă mieroasă sau cu flyere xeroxate, cum că ar repara acoperişurile betegite repede, bine şi, mai ales, ieftin.
   Dulgheria, de acord, este o meserie veche de când lumea, deci n-ar fi nimic nou sub soare, numai că în combinaţie cu şarlatania trebuie să recunoaşteţi că devine o calificare mai contemporană. Vă recomand să deschideţi bine ochii la cele ce urmează, chiar dacă nu sunteţi direct interesaţi, dar poate îi veţi ajuta pe alţii să nu deschidă foarte, foarte larg baierele pungii.
   Tehnica de „lucru” a acestor meseriaşi-ţepari este simplă, eficientă, în cele mai multe cazuri, dar şi periculoasă, nu de puţine ori. Sunt organizaţi în găşti şi şi-au pişat teritoriile, fiind suverane pe anumite zone. La înaintare este trimis un individ mai blonduţ, mai curăţel şi cu un vocabular ce depăşeşte zece cuvinte. Acesta are rolul de a „îmbrobodi” potenţialul client. El va promite o lucrare de calitate şi rapidă, la un preţ mai mult decât rezonabil, pentru că au rămas cu materiale de la o altă lucrare şi n-ar mai merge cu ele acasă. Va fi singur la discuţii şi va vorbi mult, repede şi cât mai greu de urmărit. Nu vor lipsi multele „garanţii” verbale, cum că au lucrat la vecinul X, sau la nu ştiu ce biserică din lemn prin nordul ţării, predilect prin Maramu’.

   Când va veni vorba de costuri - ceea ce, în fond, interesează mai mult decât pe ce biserică s-au cocoţat – va fi prima manevră prin care pot transforma clientul în victimă sigură. Preţul va fi suspect de mic, doar că ocaua mică va masca şarlatania. Evident, nu va exista nimic scris, niciun act, nicio factură ori chitanţă. Căci, deh!, „suntem oameni serioşi şi avem copii de hrănit”.
   Odată bătută palma, din pământ, din iarbă verde, curtea va fi invadată de întreaga ceată, care, până atunci, a stat pitulată într-un vehicul de tip dubiţă. Ăştialalţi nu mai sunt blonduţi, iar graiul le trădează sorgintea ţigănească. Ar fi ultima şansă să „reziliaţi” contractul, pentru că cinci minute mai târziu vor fi căţăraţi pe scara telescopică şi vor trage ca apucaţii de jgheaburi şi sageacuri, fără niciun discernământ. Din acel moment, va trebui să vă gândiţi la modul cel mai serios de unde puteţi face rost de bani, cu mult mai mulţi decât suma cu care v-aţi înţeles iniţial.
   Trec peste etapele lucrărilor de reparaţii, pentru că, oricum, vor fi până în final de cea mai proastă calitate, însă vă sfătuiesc ca pentru nota de plată să aveţi un Extraveral luat din timp, vreo doi-trei prieteni laţi în spete şi un retevei din esenţă dură, tip bâta de baseball. Nu pierdeţi timpul cu Poliţia, căci activitatea acestei instituţii nu are nicio legătură cu: „siguranţa şi protecţia cetăţeanului”. Este foarte important să nu fiţi singur (şi cu atât mai puţin „singură) la momentul plăţii. Veţi avea de înfruntat clipe tensionate, de maximă presiune, cu atât mai mult cu cât vor apărea personaje noi, pretinşi şefi. Spun „pretinşi” pentru că în funcţie de riposta clientului, vor raporta telefonic altcuiva, nevăzut şi neştiut.

   Bun, dar haideţi să vedem cum se poate ajunge, inevitabil, la un astfel de deznodământ:
   - Concret, aţi dorit să reparaţi sageacul casei, pe o lungime de circa patru metri, că doar atâţia ar fi fost degradaţi de timp şi vreme. Suma avansată iniţial ar fi fost de 100 lei per metru liniar (subliniez „liniar”), cu toate operaţiunile aferente incluse, mai puţin vopsitul. Aşadar, per total, circa 400 de lei. Tentant, nu-i aşa?
   - Planul lor va fi cu totul altul, mult diferit. Demolatorul va desprinde o lungime cu mult mai mare, va distruge jgheabul de care se va atârna precum cimpanzeul Cheetah al lui Tarzan, ca mai apoi, poftim ghinion!, câteva ţigle deplasate anterior de vânt, cutremure sau porumbei s-au prăvălit de pe acoperiş şi s-au făcut ţăndări pe aleea curţii. Totuşi, trebuie să fiţi mulţumiţi că structura lemnoasă, căpriorii şi alte bârne cu denumiri ciudate sunt încă în bună stare.
   - Toate aceste daune „întâmplătoare” vor avea un preţ. Cu totul altul decât dacă le-aţi fi achiziţionat de la magazinele de specialitate. Spre exemplu, un metru liniar de jgheab din tablă zincată vă costă la şarlatani în jur de 400 de lei. Patru sute de lei, fraţilor! Cu banii ăştia aţi cumpăra jgheaburi şi burlane noi pentru toată casa de la, să zicem, Dedeman.

   Lovitura de graţie va fi dată la calcularea sageacului, căci metrul liniar pomenit de către „îmbroboditor” va fi transformat tam-nisam în metru pătrat de către „şăf”. Pe cale de consecinţă, cei 100 de lei vor deveni 200 de lei, iar cei patru metri liniari vor fi opt metri pătraţi, mai precis 1600 de lei dintr-un condei. Dar asta nu-i tot. Nota de plată va include: demolarea, manopera pentru montare, cuiele - circa un kilogram etc, etc. Kilu’ de cuie, estimat că ar costa vreo 4-5 lei, în realitate se va rezuma la cel mult 30 de cuie, bătute din patru-n patru scânduri, adică în jur de 300 de grame – cei patru metri de jgheaburi, deci încă 1600 de lei, plus, după caz, în jur de 300 de lei vopsitul, doar manoperă, sau 500 de lei cu vopsea cu tot.
   Păi, la un total ce gravitează în jurul sumei de 1000 de euro, oricine va cocheta cu infarctul sau îşi va pierde minţile. Scandalul va fi inevitabil, numai că ei vor fi pregătiţi pentru acest episod. Va fi momentul în care haita se va grupa în jurul dumneavoastră, exercitând o presiune pshică sinonimă cu teama. Fiecare dintre ei îşi cunoaşte şi va interpreta cu brio rolul, făcând dovada că au acumulat o experienţă bogată şi că au la activ o sumedenie de clienţi jecmăniţi.
   Situaţia are doar două rezolvări, în condiţiile în care, după cum am mai spus, poliţia nici măcar nu se va osteni să vă asculte la telefon şi cu atât mai puţin va catadicsi să-şi deplaseze curu’ la faţa locului, pretextând că nu-i de competenţa lor. Prima variantă ar fi să plătiţi şi să rămâneţi cu geamurile casei în bună stare, încercând, totodată, să mai negociaţi preţul. În schimb, a doua variantă va fi deliciul celor cu chef de distracţie şi care ştiu jocul „bătuta cu strigături”…

   Cum pot fi evitate astfel de capcane? Foarte simplu: nu vă încurcaţi cu ţiganii, sub nicio formă, indiferent de promisiunile făcute. Trebuie să vă intre bine în cap că ţiganii nu sunt în stare, prin natura fiinţei lor, să facă un lucru cinstit! De asemenea, este foarte important să înţelegem cu toţii şi să respectăm câteva reguli simple şi care ne vor pune la adăpost:
   - Cereţi în prealabil un deviz scris, fie şi estimativ, în care să se regăsească: numele firmei, adresa şi numerele de telefon, costurile defalcate pentru materialele folosite, operaţiunile curente, manoperă şi servicii finale (curăţenie, transport moloz etc), timp de lucru şi garanţia lucrării.
   - Verificaţi telefonic numele şi adresa firmei; căutaţi referinţe despre aceasta.
   - Menţionaţi şi impuneţi clar cum că orice stricăciune auxiliară pe frontul de lucru sau adiacent nu numai că nu va fi plătită ci, mai mult, va fi imputată lucrătorilor.
   - Înţelegerea să fie pe bază de contract scris, ştampilat şi semnat. Solicitaţi un CNP.
   - Urmăriţi şi verificaţi calitatea lucrărilor înainte de a plăti. După… va fi tardiv şi inutil.
   - Nu daţi niciun ban înainte!

   Să nu fiţi miraţi dacă vor renunţa încă de la primul demers spre legalitate, respectiv primul punct, dar să vă fie clar că aţi evitat o ţeapă cât casa de mare. Aşadar, încă o dată vă invit să „Deschideţi ochii şi închideţi punga!”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.