Telekom România – Experimente ilegale

    Am răscolit DEX-ul pe toate părţile, dar sloganul celor de la Telekom România, ăla cu „Experienţe împreună”, este vecin cu orice definiţie. Experimentul, da, mai dregrabă, numai că - tot DEX dixit - „împreună” nu înseamnă un parteneriat echitabil, ci doar că noi, clienţii, suntem cobaii, iar ei, telefoniştii, sunt laboranţii.

   În ceea ce mă priveşte, mitul rasei superioare s-a devalorizat cu multă vreme în urmă, având acum la îndemână suficiente argumente cu care să susţin, chiar public, că germanii nu sunt nici exagerat de mintoşi şi nici imaculat de cinstiţi. Cazul Telekom România poate fi un prim exemplu în care nemţii s-au făcut de rahat la ambele capitole, respectiv inteligenţă şi corectitudine. Mă interesează mult prea puţin că viziunea managerială este arhaică şi păguboasă pentru ei, cu servicii scumpe şi de slabă calitate, dar faptul că pe P.R. (adică Relaţii cu Clienţii mai pe limba noastră) sunt de o obrăznicie cruntă, înşelând la modul ordinar abonaţii, mă irită la maximum.

   Am renunţat de ani buni la postul de telefonie fixă, dar am avut o experienţă (ca să păstrez nota articolului) absolut nefastă cu Cosmote şi apoi cu Telekom, moment de la care refuz categoric orice altă tentativă a lor de a mă „agăţa” în postură de client. Totuşi, după cum îmi este obiceiul, voi încerca să deschid şi altora ochii, pentru ca, la rândul lor, să închidă cu temeinicie punga.

   În România, operatorii de telefonie mobilă şi-au făcut prostul obicei ca spre finalul perioadei contractuale, adică din doi în doi ani, să apeleze abonatul în cauză, turuindu-i acestuia câte-n lună şi în stele despre un nou tip de servicii oferite, cu multe brizbrizuri şi bonusuri de tot felul la un preţ puţintel, doar puţintel mai mare. Când am pomenit de turuială verbală, n-am exagerat câtuşi de puţin. Fără pauze şi fără virgule, îţi bagă-n cap tot felul de chestii pe care n-ai cum să le urmăreşti şi să le înţelegi la o asemenea viteză de expunere, iar dacă n-ai nici măcar minime cunoştinţe tehnice, eşti pierdut definitiv. Păi, tocmai ăstai scopul, ca noi, clienţii, să pricepem cât mai puţin, spre deloc, dar, în final, să ne dăm acordul verbal (atenţie la faza asta!) pentru alţi doi ani.

   Romtelekom este şi mai…înfometat, aplicând reţeta de mai sus şi pentru telefonia fixă, capitol la care nemţălăii se îndreaptă în pas de marş spre un „kaputt” fără tăgadă şi ştiu foarte, foarte bine că agonia poate fi prelungită cât de cât prin condamnarea actualilor clienţi la detenţii prelungite. În scurt timp, acesta va fi deznodământul, numai că managementul acesta de capsomani de care am pomenit mai deveme evită răspunsul la o întrebare simplă şi eminamente de bun-simţ: „De ce pierdem clienţii?”

    În primul rând, pierd clienţii din cauza tarifelor. În condiţiile în care un abonament „full option” la telefonie mobilă la un alt operator costă în jur de 35 lei lunar, cu internet şi TV inclus, la Telekom România costă 38-40 lei pe lună doar telefonia fixă, başca limita de apeluri. Încercaţi un sfert de secundă să vă gândiţi cam cum s-ar traduce în portofelul unui pensionar 40 de lei în plus, fără să aştepte mila guvernanţilor! Da, numai că ei, pensionarii, au ghinionul de a fi rămas ultimii mohicani pe servicii de telefonie fixă şi tot ei, pensionarii, sunt cel mai uşor de prostit şi de înşelat cu acele apeluri turuite, pentru că, tot ei, pensionarii, pricep cel mai puţin limbajul tehnic contemporan.

De multe ori am afirmat că Statul, din prostie sau indolenţă, este părtaş la avalanşa de escrocherii la care este supus cetăţeanul. Nici ANPC-ul (ăia care protejează consumatorul doar în faţa camerelor TV), nici Consiliul Concurenţei, nici Poliţia, nici caricatura aia de Avocat al Poporului, deci practic NIMENI nu s-a autosesizat sau, măcar, să dea curs miilor de reclamaţii ale contribuabililor - de la care îşi trag salarii grele doar ca să se împută şezând pe scaune în birouri – prin care evidenţiază de ani buni cel puţin două aspecte aberante din ograda operatorilor de telefonie şi în mod special a celor de la Telekom România, cu telefonia lor fixă:

   1. Cu ce drept, cu acordul cui şi în baza cărei legi comerciale pot impune penalizări financiare sau de altă natură în cazul solicitării unei rezilieri de contract înainte de termen, demers cauzat de servicii inacceptabile calitativ, la preţuri exagerat de scumpe?

   2. Asta-i cea mai tare gogoriţă! Ce termen de legalitate poate avea „acordul verbal” într-un contract, de prelungire, sau de modificări contractuale? Fraţilor, daţi-mi voie!, este pur şi simplu obscen de aberant! Mai pe şleau, îţi poţi pecetlui execuţia pe eşafod printr-un simplu „DA” rostit la beţie, cu creierii năuci, unui operator pe care, oricum, nu l-ai înţelege Da Capo al Fine, iar acest „DA” va ţine loc de semnătură. De semnătură pe ceva, ce n-ai văzut, n-ai citit şi n-ai înţeles, dar care poate conţine orice.

    Pe vremea neştiutorilor de carte (nu că acum ar fi pură istorie), pe ţidule şi-n catastife se făcea cu pana sau cu tocul câte un „X”. A urmat apoi „pusul degetului mânjit în cerneala din călimară”, adică arhaica şi încă actuala amprentă digitală. Procedurile erau valabile pentru prostime, opincari, slugi şi sclavi, care nu ştiau a citi, dar care trebuia să se încreadă în cuvântul vătafului şi al boierului. Acum, iată!, am evoluat spre „amprenta vocală” şi spre alţi vătafi, fiind luaţi tot de proşti.

   Chiar mă macină curiozitatea şi întreb pe orice „organ” al Statului cu atribuţii pe felia asta: Dacă la mine în casă, când sunt sunat pentru o astfel de şmecherie, răspunde un copil, frate, rudă sau un ventrilor, ori dacă titularul de contract este bolnav, suferind în delir, sau dacă este beat mangă, ori legătura telefonică este slabă, microfonul este defect şi distorsionează, deformează sau bruiază timbrul vocal, păi, câtă legitimitate mai poate avea „semnătura”, genii ale prostiei?

   Tot legat de Telekom România, pe partea de relaţionare cu publicul, indivizii sunt…beton. Cazemată, fraţilor! Sunt inabordabili. Dar şi măgari!

   Pentru a-i contacta, sunt menţionate pe factură trei numere de telefon, dar sunt numai de fason. După zeci de tentative şi alte sute de minute în aşteptare, răstimp în care îţi revin în minte toate înjurăturile neaoşe, vei ceda vlăguit. Totuşi, mai există o şansă, fiind pus la dispoziţie un număr special, ceva gen „nu staţi la coadă, intraţi prin faţă”, care promite un serviciu premium, ireproşabil. Fals! Real este doar faptul că este contracost. Cu alte cuvinte, ca să reclami, sesizezi sau să te bage cineva de la Telekom în seamă, trebuie să plăteşti. Exact ca la curve.

   Revenind la înşelătoria cu contractele prin telefon, vă invit să deschideţi larg ochii şi să închideţi strâns punga, rezumând totul la o acţiune cât se poate de simplă din partea voastră: ca prim pas, înlocuiţi un acord prin „DA”, cu un refuz prin „NU”, în ciuda insistenţelor. Nu vă speriaţi că ar putea anula contractul existent şi care ar expira peste câteva zile. Se va derula în continuare, fără limită de timp, fără nicio modificare şi, pe cale de consecinţă, nu aveţi niciun motiv, dar niciunul, să vă bateţi cuie în talpă cu acea taxă penalizatoare aplicabilă în cazul rezilierii înainte de termen. Cu 150 de euro, plus TVA, aveţi altceva mai bun de făcut, nu-i aşa?

   În egală măsură ca importanţă mai trebuie ştiut ceva: un act, un contract în cazul de faţă, va fi citit de la primul şi până la ultimul rând, ba chiar şi printre rânduri, şi este musai să fie bine înţeles, cuvânt cu cuvânt, iar în final, atenţie!, puteţi respinge, modifica sau negocia unele clauze. Prin urmare, un asemenea demers contractual telefonic ar trebui considerat ilegal, deci amendat legislativ.